În legătură cu zidirea actualei biserici  Sf. Gheorghe  a mănăstirii Sf. Ioan cel Nou, există o tradiţie consemnată  şi de S.Fl. Marian.  Iată pe scurt această tradiţie care spune :  Sfântul Ioan … ne mai plăcându-i  ca mai înainte a fugit din biserica veche , cu racla, în care se afla , cu tot, şi s-a ascuns în nişte boz din apropierea unei bisericuţe de lemn, care era clădită pe locul unde se află acum biserica cu hramul sf.m.m. Gheorghe, care biserică din urmă s-a făcut mai târziu mitropolie  în locul celei de la Mirăuţi. Fuga aceasta a repetat-o sfântul de mai multe ori, cu toate că mitropolitul de pe acele timpuri , dimpreună cu toată preoţimea , câtă se afla în Suceava , sta zi şi noapte lângă sicriul în care se afla depusă racla cu moaştele sale , şi se rugau necontenit ca să nu fugă. Fuga aceasta s-a repetat şi în vremea lui Bogdan  Vodă fiul lui Ştefan cel Mare. Bogdan Vodă auzind despre această  fugă şi încredinţându-se  mai pe urmă şi singur despre această întâmplare minunată , apoi presupunând că sfântului nu-i place să stea  în biserica Mirăuţi- fie că a prevăzut ruinarea şi părăsirea ei, fie că din altă cauză, de aceea fuge necontenit din biserica veche, îşi propuse să facă pe locul unde ăl găseau o biserică cu mult mai mare, mai frumoasă  Şi astfel a şi făcut.

               Timp de două decenii , după moartea lui Ştefan cel Mare, domniile lui Bogdan al III –lea şi Ştefăniţă Vodă , au cunoscut un ritm mai lent de ridicare a bisericilor. Din aceşti ani datează opt biserici , din care una singură este voievodală iar  celelalte şapte sunt biserici boiereşti, din care astăzi se păstrează doar patru : ctitoria portarului Luca Arbure de la Şipot (1507); ctitoria postelnicului Cosma Şarpe  zidită în 1519 la Văleni – Neamţ; biserica vistiernicului Bremia , zidită la 1520 la Brănişteni şi biserica  logofătului Gavril Trotuşan zidită în 1522 la Părhăuţi.

               Sub Bogdan al III –lea  arhiectura  ce luase naştere în veacul al XV –lea  a dat la iveală unul dintre cele mai impresionante monumente de arhitectură ecleziastică – biserica Sf. Gheorghe  , unde sunt aplicate cu fidelitate şi cu toate  consecinţele  de rigoare principile formulate de artiştii marelui Ştefan, desigur la o scară mai mare.

               Pisania, scrisă în limba slavonă ( 96 cm / 71 cm ) , amplasată deasupra uşii dintre exonartex  şi tindă arată că zidirea bisericii Sf. Gheorghe  a fost începută de voievodul Bogdan al III –lea  şi terminată de Ştefăniţă  Vodă :  Cu vrerea Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sf. Duh, a binevoit blagocestivul şi de Hristos iubitorul , Io Bogdan voievod prin mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Moldovei , să zidească biserica  Mitropoliei Sucevei, unde este hramul  Sfântului marelui mucenic  purtător de biruinţă Gheorghe. Şi a început  să zidească în anul 7022 ( 1514 )  şi n-a ajuns  să săvârşească  ; şi fiul său , Io Ştefan voievod , din mila lui Dumnezeu , domn al Ţării Moldovei cu ajutorul lui Dumnezeu , a zidit  de la ferestre  în sus  şi a săvârşit  în anul 7030 ( 1522 ) luna noiembrie 6, iar al domniei sale , al şaselea curgător ; şi a fost sfinţită cu mâna  presfinţitului mitropolit  chir Theoctist.

               Nu putem şti cu certitudine  care au fost cauzele care au determinat  tărăgănarea construirii acestei biserici timp de opt ani. Bogdan al III –lea  se ştie că reuşeşte  , în timul domniei sale , în doar două luni să termine biserica  din Reuseni pe care Ştefan cel Mare nu mai apucase să o termine.

               Biserica este aşadar începută de Bogdan al III –lea , dar nu reuşeşte să o vadă  sfârşită, întrucât la 21 aprilie  1517  voievcodul murise şi era adus  spre veşnică odihnă alături  de părintele său  la Putna , de la curţile domneşti de la Huşi unde răposase după o scurtă dar grea suferinţă. Tronul Moldovei avea să fie ocupat de Ştefăniţă , care deşi minor, a fost  ales domnitor, treburile politice  până la majorat revenind a fi rezolvate de regenţa boierească.

               Scopul mărturisit la începutul zidirii acestei biserici  era acela de a servi biserica Mitropoliei Moldovei, întrucât biserica Mirăuţi se dovedea a fi neîncăpătoare .

               Privind biserica Sf.Gheorghe din Suceava  uşor putem să o asemănăm cu ctitoria lui Ştefan cel Mare de la Neamţ – cu hramul Înălţarea. Spre deosebire de biserica de la Mănăstirea Neamţ, biserica Sf. Gheorghe din Suceava  este mai mare , lucru exlicabil : în timp  ce prima era  mănăstire şi locaş de înmormântare   cea de a doua avea să servească  drept reşedinţă mitropolitană. Şi era nevoie  de spaţiu mult mai mare  pentru a încăpea marea mulţime  de credincioşi  care veneau să venereze  moaştele Sf. ioan cel Nou – patronul Moldovei.

               Atât  biserica Înălţarea  cât şi biserica Sf. Gheorghe  - Suceava  au 38 m lungime;  lăţimea la biserica  Sf. Gheorghe este  de 16, 5 m  la abside  faţă de 13,20 m cât are la Neamţ la abside şi 12,75 m de la un zid la altul la Sf. Gheorghe  faţă de 9,60 m la biserica de la Neamţ. Pronaosul de la biserica Sf. Gheorghe  măsoară în interior  10,50 m x  8,75 m în timp ce la Înălţarea este de 8,20 m x 5,80 m.

               Asemănarea între cele două monumente  ne-ar putea permite să înţelegem începerea şi zidirea celei mai impunătoare  construcţii ecleziastice  de până atunci  ca fiind o dispoziţie testamentară pe care Ştefan cel Mare o lăsa fiului său Bogdan . În sprijinul acestei păreri amintim  faptul că în pomelnicul de la 1796 înşiruirea ctitorilor începe astfel :  Ştefan Voievod, Maria Doamna, Bogdan Voievod, Elena Doamna, Alexandru Voievod, Ieremia Voievod, Simion Voievod, Elisabeta Doamna , Constantin

               Complexul de arhiectură ecleziastică al fostei catedrale mitroplitane cuprinde, alăuri de biserica propriu-zisă şi turnul clopotniţă şi eclesiarniţa mitropolitului Anastasie Crimca .

               Turnul clopotniţă a fost zidit în timpul domniei lui Petru Şchiopul, aşa cum reiese din Cronica murală de la Suceava, inscripţie  cu litere aurite de pe pereele sudic al naosului cu următorul conţinut :  În anul 7097 ( 1589 ) iunie 24 , a acoperit  biserica Mitropoliei şi a făcut şi clopotniţa şi a adus şi  pe Sf.Ioan în Mitropolie.

               Analizând informaţiile transmise  de această cronică murală apar câteva întrebări, dintre care una se referă la acoperiş; de ce Petru Şchiopul a trebuit să acopere biserica Sf. Gheorghe, întrucât se ştie că Bogdan al III –lea cere şi Ştefăniţă  Vodă aduce plumb pentru biserica Sf. Gheorghe  din Suceava. Ştefăniţă Vodă cere să se aducă fără vamă din Polonia  50 q de plumb pentru biserica Sf. Gheorghe.

               Această cantitate de plumb servea numai pentru unele părţi ale acoperişului, pentru  ce am numi astăzi tinichigeria. În rest  biserica era acoperită cu şindrilă, care în cei aproximativ 60 de ani , până la 1589 a suferit oarecari deteriorări, motiv pentru care  Petru Şchiopul  reface acoperişul. 

               Turnul clopotniţă construit din piatră şi cărămidă după un plan  pătrat ( 11,80 m  latura) păstrează în forma sa  originală un singur etaj zidit din piatră neregulată, prevăzut cu colţari din piatră fălţuită. Apoi apar benzi de câte  trei rânduri de cărămizi. Alternarea aceasta o găsim şi la turnul Mănăstirii Galata  din Iaşi. După modelul cum a fost conceput acest turn ar fi trebuit să fie mai înalt  decât turnul clopotniţă zidit de Alexandru Lăpuşneanu la biserica  Sf. Dumitru din Suceava  în 1561 , care are la bază  doar 9,80 m latura pătratului.

               Etajul doi şi turla decorate  cu ocniţe şi firide  în spiritul  vechii arhitecturi moldoveneşti a fost restaurat  în ultimul sfert de veac  XIX.

               În cadrul cercetărilor  din anul 1939 s-au găsit pe latura de sud a primul etaj urmele uşii prin care se putea pătrunde  în clopotniţă cu ajutorul unei scări portative de lemn. Uşa prevăzută cu un  ancadrament de piatră cioplită  a fost înlocuită , umplută  şi apoi  s-a   practicat  un  spaţiu pentru fereastră. Zidirea acestei uşi a făcut  ca accesul în turn să se facă prin practicarea  unei tăieturi prin zidul de vest.

               În arcada intrării s-a găsit şanţul de glisare al porţilor culisante şi cel al grinzii  de baricadare a uşilor. În partea de sus a arcadei tăietura  cu o lăţime  aproximativ de  20 de cm, pătrunde  în zid  până la 58 de cm în cheia de boltă, iar lateral 1,66 m spre vest şi 1,62 m spre est. Lăcaşul pentru grinda ce bloca  porţile  are 23 /24  cm , pătrunde  în zid  spre est până la aproximativ 4,04 m  iar spre vest aproximativ  o,49 m.

               Din 1894 a fost repus în funcţiune acest sistem de funcţionare a porţilor  de la clopotniţa  mitropolitană.

               Dincolo de amănuntele  privind funcţionarea  acestui sistem de culisare la clopotniţa mitropolitană  ce presupune  existenţa unei porţi ferecate, interesantă se pare a fi  constatarea  privitoare la  aria lui restrânsă de răspândire. Este greu de spus, în stadiul actual al cercetărilor, dacă odată  cu acoperirea  bisericii Sf. Gheorghe, în 1589, Petru Şchiopul a construit  şi turnul clopotniţă sau numai l-a refăcut sau reparat.  Ceea ce este sigur  până acum este numai faptul că etajul  părţii vechi a turnului , al cărui parament se aseamănă cu cel al bisericii Galata , îi aparţine  lui Petru Şchiopul. Construirea iniţială a parterului  clopotniţei pare a se plasa  în vremea lui Bogdan al III –lea , pentru că atât catedrala cât şi clopotniţa  prin dimensiunile  lor neobişnuit de mari , depăşesc monumentele de până atunci, şi au putut să aibă o soartă comună, rămânând neterminate.

                O întrebare la care încă nu s-a dat un răspuns unanim aprobat şi la care cercetările  viitoare sperăm să ajungă la un răspuns   unanim recunoscut, este de ce  lipseşte din Pomelnicul  din 1769  Petru Şchiopul, cel căruia i se atribuie şi zidirea – refacerea turnului clopotniţă.

               Este  demnă de luat în seamă  ipoteza  emisă de istoricul Ioan Caproşu şi anume aceea că în dorinţa  de a se înscrie în rândul  ctitorilor  Petru Şchiopul a intevenit în tabloul votiv  al bisericii punând  să i se zugrăvească  chipul peste cel al Doamnei Elena Rareş, stârnind reacţia  redactorilor pomelnicului, motiv pentru care nu a fost înscris  în omelnic.

               În incinta complexului un loc aparte îl ocupă eclesiarniţa zidită pe latura de NE  de mitropolitul cărturar Anastasie Crimca, asemănătoare  cu mica biserică din cimitirul  mănăstirii Dragomirna , ctitorită de acelaşi înalt ierarh.

               Eclesiarniţa are dimensiuni relativ  mici : 13,65 m lungime, 6,15 m lăţime şi o înălţime până la streaşină de 5,2 m.

               Data zidirii eclesiarniţei nu poate fi stabilită cu exactitate  întrucât pisania este  ştearsă. Cert este că această eclesiarniţă este zidită în timpul domniei lui Miron Banovschi aşa după cum cu greu se poate descifra din pisanie : Această eclesiarniţă a făcut-o arhiepiscopul kir Anastasie Crimcovici în zilele binecredinciosului Io Miron Barnovschi, voievod , domn al Ţării Moldovei în anul 7… .

               Despre scopul zidirii acestei eclesiarniţe  nu avem date precise, ştim doar că avea  şi menirea să servească în timp de iarnă pentru săvârşirea serviciului divin. Prin faptul că eclesiarniţa  are trei compartimente se justifică încă o dat folosirea acesteia drept paraclis  în timp de iarnă.

               Între 1786 – 1789 în această eclesiarniţă a funcţionat prima şcoală catehetică clericală din Suceava , condusă de ieromonahul Daniil Vlahovici. Pe latura vestică, în partea superioară a peretelui au fost pictate în 18956 de către Vladimir Mironescu patru scene  ce înfăţişează martiriul şi aducerea Sf. Ioan cel Nou la Suceava. 

               Anexarea  părţii de nord  a Moldovei în 1775  la Imperiul Habsburgic a determinat  şi reorganizarea vieţii bisericeşti. În anul 1775  în Bucovina se aflau 51 de biserici , 14 mănăstiri  , 11 schituri , 9 sihăstrii ; averile lor inventariate în 1782  aveau să  constituie Fondul religios greco – oriental , la 19 iunie 1783.

                Dintre mănăstiri s-au păstrat  în perioada stăpânirii habsburgice doar Putna, Suceviţa şi Dragomirna iar biserica Sf. Gheorghe – vechea resedinţă mitropolitană  a fost trecută  ca metoc la Dragomirna. Celelalte mănăstiri au fost închise.

               În timpul mitropolitului Iacob Putneanul  biserica Sf. Gheorghe  cunoaşte o perioadă de  refacere, având în vedere faptul că acest ierarh  s-au aplecat cu a sa cheltuială şi au acoperit-o , tencuind şi tocmind turnul ce s-au stricat deasupra.

               Din anul 1783, când s-au readus la Suceava moaştele Sf. Ioan de la Zolkiew unde fuseseră duse  în 1686, seria daniilor  reîncepe, contribuind la înzestrarea şi împodobirea ei.

               În 1786 negustorul Hagi Ivanciu din Botoşani dăruieşte  un sicriu de lemn pentru păstrarea  sfintelor moaşte. Zece ani mai târziu sulgerul Toader şi soţia sa  Angheluşa   înlocuiesc iconostasul original. Desăpre alte refaceri la iconstas aflăm din inscripţia ce se află amplasată deasupra uşilor împărăteşti : Această catapeteazmă  a fost făcută  de cinstita jupâneasă Angheluşa din Mlenăuţi , la anul 1796 sept, 25 şi fiind cu totul învechită acum s-au zugrăvit şi poleit cu totul din nou  de doamna Ana Balş şi domnul Alexandru Gheica, şi doamna Ana Botez prin silinţa Prea cuviosului arhimandrit Darie Tanovieţchi în anul 1870 decembrie 12..

               Tot dinntr-o inscripţie aflată ăn stânga uşilor împărăteşti aflăm şi numele celui ce a poleit acest frumos iconostas Popovici poliatorul.

               Iconostasul aparţine  stilului  baroc moldovenesc lucrat cu multă măiestrie, de un profesionist într-un atelier  central, remarcându-se  prin dimensiunile impresionante, somptuozitate ornamentală şi cromatică.

               Din  Pomelnicul  de la 1805 aflăm că episcopul Dositei Herescu rânduieşte pe duhovnicul Mohail să facă  alt sicriu ,nou  , pentru sfintele moaşte, să aducă clopote, veşminte şi alte lucruri bune. În aceeaşi perioadă şi  două fereşti s-au făcut lângă catapeteazmă şi  zidul din mijlocul bisericii făcându-se deschis spre mai bună  lumină şi încăpere a norodului.

               Postelnica Zoiţa din Huşi , soţia lui Lascarachi Sturza dă în anul 1821  un acoperământ alb cu felurite cusături pe racla sfântului.

               Dintr-un raport  către administraţia ţării, datat la 25 noiembrie 1822  al arhimandritului Isaiia Baloşescu cunoscut ucenic al şcolii de la Putna şi viitor episcop, aflăm că  mitropolitul Veniamin Costachi este invitat în Bucovina astfel explicându-se  faptul că în anul 1829 mitropolitul Veniamin acoperă biserica şi clopotniţa, pardoseşte biserica cu  lespezi de piatră, toate aceste reparaţii costând în vremea aceea 13.775 florini, dintre care 6151 florini au fost donaţi  de Mitropolia Moldovei de la Iaşi.

               În 1837  mitropolitul Veniamin a adăugat , pe spesele proprii, un pridvor lateral şi    a înzestrat biserica cu 50 de fălci moldoveneşti. În inventarul din 1884  pridvorul este astfel deescris :  La intrarea în pridvor  în partea de nord  este un porticul  apărător de vânt de forma unei capele, sub un acoperiş de şindrilă, vopsit în verde cu un turnişor de lemn.

               În 1841 Mitropolia Moldovei cu sediul  la Iaşi cerea înlesnirea unui schimb de moşii, este vorba de moşia Bosanci, iar mai târziu mitropolitul Veniamin  avea  să acorde  bisericii Sf. Gheorghe  o subvenţie anuală de 300 de galbeni pentru  treburile bisericeşti ca  vin, prescură, lumânări, tămâie.                                                         

               Marele  vornic Iordachi Ciolac a făcut cuvucliul – baldachinul  sub care se păstrează şi  astăzi racla cu moaştele Sf. Ioan cel Nou.

               În 1862 Maria Volcinsca  au dăruit un acoperământ pe sfintele moaşte foarte iscusit lucrat cu mâinile  sale, cum şi trei acoperîminte de sfinte vase, iar boierii Canano au   dăruit o candelă mare de argint în 1865 cu trei fofezi şi una cruce mare ferecată cu argint şi suflată cu aur e alocurea.  Tot în aceşti ani s-a ridicat şi amvonul  pe latura de nord a naosului, pe două colonete ce proveneau de la vechiul baldachin al moaştelor Sf. Ioan cel Nou.

               În 1875 – 1876 acoperisul  de şindrilă al bisericii a fost din nou înlocuit prin donaţiile familiei Vasilco din Berhomet,  iar între 1894 – 1896 a fost ridicată clădirea egumeniei , sub îndrumarea arhim. Emanuil Ciuntuleac, pe spesele Fondului religionar cu suma de 65.253 florini.

               Din 1898 arhitectul Karl A. Romstorfer  din însărcinarea Consistoriului arhiepiscopesc ortodox al Bucovinei iniţiază o restaurare generală a bisericii Sf. Gheorghe.. A înlocuit la unele ferestre  ramele vechi cu altele noi, desigur mai mari, iar pictorul vienez Johann Viertelberger a efectuat curăţirea – spălarea  picturii interioare timp de aproape 3 ani intervenind cu penelul în refacrea unor teme iconografice. Prin construirea baldachinului s-a acoperit o parte din tabloul votiv  al bisericii.

               Prin refacerea acoperişului , arhitectul Karl A. Romstorfer  a căutat şi a reuşit să redea bisericii  zvelteţea iniţială, reproducând forma specifică  a acoperişurilor moldoveneşti ale vremii.Prin folosirea ţiglelor smălţuite   s-a adus o notă incompatibilă cu vechimea  monumentului. După această renovare a bisericii sub egumenia lui Ghedeon Balmoş s-a resfinţit acest locaş la 19 sept 1910 de către mitropolitul Vladimir de Repta.

               În timpul celui de al doilea război mondial Mitropolia Bucovinei se mută la Curtea de Argeş iar Fondul bisericesc se mută la Sânicolaul Mare, în Banat . La 23 iunie 1945 Mitropolia Bucovinei îşi stabileşte sediul la Suceava , la biserica Sf. Gheorghe  având ca mitropolit  pe Emilian Antal ( 3 martie 1945 – 1 octombrie 1948), iar după demisia sa , scaunul mitropolitan  este ocupat de Sebastian Rusan  ( 1 octombrie 1948 – 23 mai 1950 ). Prin decretul M.A.N. 244 din 1948 , Mitropoolia Bucovinei  este transformată în Arhiepiscopia Sucevei şi Maramureşului ca sufragană  a Mitropoliei Moldovei cu sediul la Iaşi.

               La 25 martie 1950 arhiepiscopul Sebastian  trece cu sediul Arhiepiscopiei la Iaşi. În urma acestei contopiri cu Mitropolia Moldovei  din Iaşi s-au repus bazele Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, iar la biserica Sf. Gheorghe s-a reînfiinţat mănăstirea Sf. Ioan cel Nou.

               La 24 ianuarie 1991 , Colegiul Electoral Bisericesc al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ales în scaunul  de arhiepiscopal Sucevei şi Rădăuţilor pe P.S. Episcopul Vicar  Pimen Suceveanul al Arhiepiscopiei Iaşilor , şi întronizat la 3 martie 1991.

 

                        Arhitectura

 

               Prin monumentalitatea  şi echilibrul formelor sale , prin valoarea artistică deosebită, biserica Sf. Gheorghe  reprezintă unul dintre cele mai imortante monumente  istorice şi de arhitectură religioasă îmnălţate până la acea dată în Ţara Moldovei

               În ceea ce priveşte planul bisericii observăm  compartimentarea  clasică : exonartex, pronaos, naos şi altar. Lipseşte gropniţa , care ar fi trebuit să fie aşa ca la Neamţ, intercalată între pronaos şi naos. În locul gropniţei  există o prelungire  a naosului, către apus , prelungire   căreia îi corespunde  aceeaşi articulaţie  la răsărit, între turlă  şi altar. Aceste prelungiri sunt boltite , fiecare în leagăn şi sunt subliniate , fiecare la nord  şi la sud  prin câte o firidă mare. .

               Exonartexul are o calotă pe acuri piezişe, flancate de două perechi de arcuri treptate. Prezintă  o ţesătură perfectă cu cea a pronaosului, aşa încât părerile  că acesa ar fi o construcţie ulterioară sunt doar supoziţii fară nici o acoperire în realitate. Exonartexul  are trei ferestre  pe latura vestică şi două pe latura sudică. În urma acţiunii de restaurare – consolidare a picturii murale  exterioare din 1983 – 1984 , precum   şi restaurarea picturii murale interioare din 1999 – 2002,  s-a pus în evidenţă faptul că ferestrele de pe latura de vest sunt târzii, întrucât inresectează pictura murală.

               Uşa dintre exonartex şi pronaos are profilurile în arv frânt, profiluri ce se ridică pe baze canelate vertical, spiralic sau în motive geometrice. Bazele  profilurilor se sprijină pe un soclu asemănător  celui de la portalul de la biserica Înălţarea – Neamţ.Portalul este încadrat de profilurile  unui chenar dreptunghiular.

               Pronaosul bisericii, de un deosebit echilibru al proporţiilor este împărţit în două travee. Spre deosebire  de biserica Înălţarea – Neamţ , traveele de la biserica Sf. Gheorghe nu mai sunt divizate  prin mănunchiuri de colonete , ci prin pilaştri înzestraţi cu capiteluri simple, profilate în stilul Renaşterii. Aceşti pilaştri sunt legaţi între ei prin arhivolte compuse din câte un mănunchi de trei toruri . În pereţi se găsesc nişele adâncite , încoronate cu câte un arc semicircular. Vorbind despre aceste arcuri Gh. Balş arată că  au fost împrumutate de la biserica sală moldovenească de tip simplu longitudinal sau de la bisericile de tip mixt.

               Este greu să precizăm  dacă acest procedeu prin care zidurile se subţiază , iar pilaştri sunt scoşi în evidenţă întocmai ca în arhitectura gotică - a fost preluat din arhitectura gotică ori constituie o inovaţie a constructorului moldovean. Situaţia aceasta  rezultă şi din faptul că această particularitate arhitectonică nu o mai găsim  la nici o altă biserică din Moldova.  

               Peretele despărţitor  dintre pronaos  şi naos  a fost înlăturat  în vremea egumenului Antonie Ilievici  fiind îndrumători spre acestea dumnealor epitropii Constantin Ioanovici, statrichter şi Ioaniti Arhip.

               Spre vestul şi estul pătratului central al naosului, peste care se ridică turla pe obişnuitele arcuri moldoveneşti şi în flancurile căruia sunt cele două hore , se adâncesc  caracteristicile nişei de sprijin, largi şi spaţioase. Cele trei ferestre  din naos  care existau până în secolul al XVIII –lea  - la cele două abside  şi cea de a treia din nişa baldachinului – li se adaugă încă două lângă iconostas în marile nişe oarbe.

               Ferestrele, cu excepţia celor din abside , au suferit modificări în urma restaurărilor efectuate  de K.A. Romstorfer.S.au îăndepărtat chenarele vechi, de un gotic raionant – flamboiant, după cum se poate observa la exemplarul aflat în colecţia Complexului Muzeal Bucovina.

               Turla este octogonală, are patru ferestre  şi patru mici  contraforturi. Este aşezată pe un dublu soclu stelat cu opt vârfuri. Turla este decorată în partea superioară a sa cu un rând de ocniţe  şi o friză de discuri cu diametrul de 18,5 cm de culori diferite – verde, galben, maro, prevăzute cu buton  la mijloc. Se pare că aceste discuri sunt folosite aici pentru ultima dată în arhitectura religioasă moldovenească.

               Altarul prezintă cele două nişe – a diaconiconului şi a proscomidiarului, prevăute cu câte o fereastră mică. În axul longitudinal al monumentului este fereastra mare. În hemiciclu altarului bisericii Sf. Gheorghe  se găseşte – ca şi în cel de la biserica Sf. Nicolae Rădăuţi o prispă semicirculară, o dovadă a sintronului rezervat autorităţilor bisericeşti – ierarhi – amintind  aşadar de sintronurile  rezervate înalţilor preoţi ai vechilor bazilici creştine.

               Contraforturile sun dispuse  la fel ca la biserica Înălţarea – Neamţ:  două la colţurile peretelui vestic al exonartexului, două corespund pilaştrilor arcului transversal al pronaosului, două încadrează absidele laterale, unul sprijină absida altarului sub fereastra  din axul longitudinal al bisericii.

                Absidele laterale sunt decorate cu câte cinci  firide alungite în timp ce pe absida altarului, în exterior  sunt nouă firide  alungite, toate acestea  accentuând impresia de zvelteţe pe care o lasă întreaga construcţie.

               Sub cornişa de piatră profilată a bisericii se desfăşoară două rânduri de ocniţe, în aşa fel  încât cele de sus sunt aşezate deasupra  intervalelor  din rândul inferior, dând prin această dispunere a lor o notă aparte.     

               

                Pictura

 

                Frescele ce decorează astăzi biserica Sf. Gheorghe  din Suceava ne oferă o mărturie  incontestabilă despre impresionanta  desfăşurare de energii creatoare a meşterilor  moldoveni din epoca lui Petru rareş, meşteri care au ştiut şi reuşit să redea , într-un mod cu totul aparte , acea endinţă spre fast şi monumnetalitate.

               Reprezentările şi semnificaţiile teologice  precum şi sensul cultural istoric al picturii murale, esenţializează şi transpune în registrul vizual reînvierea culturii creştine, adăpostite în comunităţile creştine ortodoxe din Carpaţi.

               Oriunde te uiţi, pretutindeni apar chipuri şi busturi de bărbaţi cu feţe grave şi expresive, scene figurative  larg prinse în compoziţii, care nu sunt opera unei singure persoane, ci moştenirea multor generaţii.Dacă am analiza factorii ce au determinat pictarea bisericii, desigur uşor i-am identifica pe cei ce trebuiau, în primul rând să exprime ideea locului sfinţit şi,nu în ultimul rând, să lege organic decoraţia în frescă cu arhitectura.

               Adaptându-se la arhitectură, frescele nu-şi pierd  independenţa, zugravii realizând clar şi logic ideea decorativă, dând  fiecărei scene sau figuri măsura şi expresia  ce sunt cuprinse  de fapt în ele.

               În ceea ce priveşte datare frescelor bisericii Sf. Gheorghe din Suceava încă din secolul trecut s-au emis  o serie de păreri.

               Astfel în 1893 episcopul Melchisedek în urma descifrării  pe peretele de sud al naosului a inscripţiei din spatele baldachinului sub care se află racla  cu moaştele Sf. Ioan cel Nou   concluziona  că pictura ar data din vremea   lui Petru Şchiopul.

               Câţiva ani mai târziu preotul Simion Florea Marian datează în urma reconstituirii tabloului votiv , întraga pictură în vremea lui Ştefăniţă Vodă, pentru că acesta descoperă în fruntea procesiunii votive pe Ştefăniţă şi că Petru Şchiopul  nu avea ce căuta într-o pictură mai veche  cu 60 de ani decât acesta.

               Cu prilejul vizitei la Suceava în 1903 , Nicolae Iorga atribuie întreaga pictură a bisericii lui Petru Şchiopul afirmând  de la dânsul vine zugrăveala de astăzi, foarte frumoasă, cu sfinţi mari şi icoane bogate.

                În urma încheierii lucrărilor de restaurare a bisericii în 1910, preotul Dimitrie Dan afirma că biserica  a fost zugrăvită   de ctitorul ei Ştefăniţă… pe dinăuntru şi pe dinafară.

               În  1912  Wladislaw Podlacha, arătând  că biserica  este terminată de Ştefăniţă Vodă în 1522, conchidea   prawdopodobnie juz  wetdy  pokryto cerkiew freskami, iar în ceea ce priveşte pictura exterioară o considera ulterioară anului 1579

               Cu totul aparte ni se pare punctul de vedere al laui Vasile Grecu formulat în 1926, care susţine că pictura trebuie aşezată  în vremea domniei lui Petru Rareş.

               În acelaşi an, 1926,  Gheorghe Balş datează pictura bisericii Sf. Gheorghe în anii domniei lui Ştefăniţă Vodă.

               Paul Henry  datează pictura interioară a bisericii Sf. Gheorghe  ulterior domniei lui Ştefăniţă Vodă, încadrând capitolul dedicat picturii  de la biserica Sf. Gheorghe  între Umor şi Moldoviţa pe de o parte  şi Sf. Dumitru – Suceava pe de altă parte, deci epocii lui Petru Rareş.

               Andre Grabar în 1935 arată că pictura  interioară cât şi cea exterioară este din vremea lui Petru rareş, între 1534 – 1535, în perioada construirii bisericii Sf. Dumitru din Suceava.

                Descoperind în pronaosul bisericii Sf. Gheorghe pe pilastrul din dreapta peretelui despărţitor  de naos  chipul mitropolitului Teoctist al II –lea  ( 1510 – 1528 ), Ioan Zugrav arată că  pictura  interioară fiind contemporană cu terminarea clădirii, pictorul a ţinut să zugrăvească  şi chipul mitropolitului Teoctist, înfăţişat cu camilafcă pe cap, îmbrăcat cu un sacos polistavrion, crucile ornamentale fiind cuprinse  în cercuri purtând pe deasupra  sacosului omoforul mare.În mâna dreaptă ţine cârja arhierească, iar mâna stângă este  îndoită  la piept. Acest portret  este încă o dovadă că pictura interioară a bisericii s-a făcut în timpul arhipăstoririi lui Teoctist.

               Virgil Vătăşianu descriind  tabloul votiv arată că în faţa tronului pe care şade Maica Domnului cu Iisus în braţe stă voievodul Bogdan urmat de fii săi Ştefăniţă şi Petru , conchizând  că  prezenţa  fratelui Petru , dacă e adevărat că el s-a arătat dispus să accete scaunul domnesc din partea boierilor răsculaţi, dovedeşte că grupul ctitorilor a fost executat înainte de evenimentele din martie 1523, căci astfel  Ştefăniţă nu ar fi îngăduit , desigur zugrăvirea rivalului alături de sine .

               Sorin Ulea, în urma cercetărilor din 1956, descoperind textul votiv închis într-un bandou  special află numele celui care a înlesnit pictarea bisericii : Petru Rareş aducând în sprijinul  afirmaţiilor sale argumente de ordin iconorafic şi de stil  care pledează datarea între 1534 – 1535.

               În sprijinul acestei păreri vine şi afirmaţia cronicarului Grigore Ureche  care zice referitor la Petru Rareş … încă şi alte lucruri bune  multe se află făcute de dânsul , cumu-i  la mitropolia de  Roman ( !) şi la mitropolia de Suceava.

               Biserica Sf. Gheorghe  din Suceava pictată ulterior  bisericii Dobrovăţ ( 1529 ) bisericii Sf. Gheorghe din Hârlău ( 1530 ) şi celei de a doua  biserici a mănăstirii Pobrata ( 1532 ), se înscrie printre primele biserici pictate din dispoziţia lui Petru Rareş.

               Păstrând  cadrul iconografic  tradiţional , ansamblul pictural de la biserica Sf. Gheorghe Suceava este unul dintre acele ansambluri ce ilustrează faza de apogeu a viziunii monumentale                 

 

               Altarul

 

               Absida altarului, locul unde  preotul săvârşeşte  liturghia , adică jertfa  pâinii şi a vinului este împodobită cu tema  Impărtăşania apostolilor, o temă cu caracter pur ideal şi, în acelaşi timp liturgic, spunem aceasta  întrucât tema este un reflex al ritualului săvârşit în altar de preot.

               În partea  stângă a peretelui absidei se adăposteşte tema   Împărţeala pâinii  cu inscripţia  HO METADOSIS XC. Este redat un altar în formă de masă cu o treaptă largă acoperită cu o stofă  cu margini nebrodată. Pe masă se găsesc Evanghelia şi  Crucea,  Discosul plin cu pâine. Iisus Hristos întinde  cu mâna dreaptă o pâine  lui Sf. Petru iar cu mâna stângă ia o altă pâine  din discos. Sf. Petru primeşte pâinea , aşa cum o primeşte diaconul în timpul liturghiei, adică cu palma dreaptă aşezată pe cea stângă.

               După Sf. Petru se apropie de Iisus  Hristos  alţi cinci apostoli, toţi împreună cu Iisus Hristos  şi cu îngerul care asistă cu o ripidă în mână, au nimburi.

               În scena Împărţirii vinului  figurează şase apostoli cu nimburi , Hristos dă să bea din urcior celui dintâi dintre apostoli iar îngerul în stiharion  alb cu ripida în mânî stă de veghe. În această temă Hristos  apare ca marele arhiereu. Pe peretele hemiciclului în registrul de jos  sunt zugrăvite  16 chipuri  de ierarhi , îmnveşmântaţi în sacos şi omofor. Ierarhii sunt cu capetele descoperite , înconjurate de obişnuitul nimb luminos.  Pe bolta absidei altarului care după târlcuirea  liturghiştilor greci  reprezintă cerul, se vede redată  Înălţarea la cer a lui Hristos şi  Deisis .

               Întrucât spaţiul a permis , zugravii bisericii au redat  şi  Viziunea  Sf. Petru în schevofilachion , precum şi   Dreptul Simeon purtând în braţele sale  pe pruncul Iisus. Găsim de asemenea   aici redat un motiv  decorativ compus  din vrejuri cu semipalmete albe pe un fond  albastru-.

               Întreg ansamblul pictural al altarului a suferit de pe uzrma intervenţiei efectiate de K.A. Romstorfer la sfârşitul secolului al XIX –lea.

 

               Naosul

 

                Din punct de vedere stilistic pictura naosului este cea mai reprezentativă ; tendinţa spre amplificarea formelor din pictura murală a bisericilor anterioare atinge  apogeul.

                Pe bolta cilindrică dinspre altar, deasupra iconostasului este reprezentat  într-un nimb  romboidal  Cel bătrân de zile .

               În turla  cea mare, deasupra naosului , pe calota sferică este zugrăvit  Pantocratorul, creatorul învăţăturii creştine, începutul şi sfârşitul universului, întruparea cuvântului, mântuitorul omenirii şi capul nevăzut al biserici pământene . Chipul Pantocratorului nu putea  ocupa un loc mai potrivit pe bolta turlei care încununează întreaga alcătuire a unui locaş de cult ortodox, care reprezintă , de ce nu şi bolta cerului. Turla se găseşte desupra centrului naosului, unde razele de lumină  care pătrund prin ferestrele turlei completează imaginea  , chipul lui Hristos.

               Cel mai aproape de Pantocrator sunt reprezentaţi serafimii cu şase  respectiv patru aripi. Mai jos de serafimi se găsesc în rând arhanghelii având în mâini toiege şi scuturi rotunde cu hierograma X.

               Primul rând de figuri de sub îngeri este al proorocilor şi al patriarhilor, urmaţi apoi de apostoli. În registrul cel mai de jos al tamburului apare, sub forma unei frize circulare de doi metri  Liturghia divină. Dacă la început această temă iconografică este prezentă în pronaos ( biserica Dobrovăţ în 1529 ), ulterior ea a fost mutată  în spaţiul apoteotic al turlei, sub privirea  Pantocratorului, în condiţiile în care creştinii s-au deprins cu această temă şi au aprofundat simbolul ei euharistic.

               Liturghia divină cuprinde Intrarea cea mare cu îngerii ce poartă în procesiune atributele euharistice : discul, potirul, trestia, sulişa, lingura, aerul¸;  şi  Intrarea cea mică cu îngerii  ce poartă Evanghelia şi alte cărţi liturgice.

               Intrarea cea mare  simbolizează Intrarea lui Hristos în Jerusalim , în tim ce  Intrarea cea mică  simbolizează răspândirea învăţăturii creştine  în lume.

               Pe pandantivii de la baza turlei celei mari sunt pictate chipurile celor patru evanghelişti cu simboluirile lor, iar pe suprafaţa arcurilor mari care susţin turl între pandantivi Hetimasia

               În biserica Sf.Gheorghe  tema  Bunei Vestiri   este redată pe pereţii tamburului  de sub turlă; prezentându-o pe Maica Domnului şezând pe tron; dincolo de ea două slujnice desfac perdeaua iar alături , pe un jilţ, pe partea dreaptă  a pridvorului şade o femeie , fără nimb, cu furca  în mână torcând.

               În faţa Maicii Domnului  apare redat arhanghelul Gavriil ce aduce  vestea. Această temă apare într-o formă destul de aparte, pentru că nici una dintre frescele ce reprezintă  Buna Vestire nu sunt redate femeile  ce întind  draperia  în spatele jilţului  Maicii Domnului şi nici Erminia nu cunoaşte o astfel de reprezentare concepută ca la biserica Sf. Gheorghe Suceava. Dacă urmărim ilustraţiile Acatistului în Erminie, întâlnim la cel de al treilea  condac, la cuvintele   dynamis tu Hypsistu – puterea celui care a făgăduit  - o scenă în care Maica Domnului şade pe tron,  iar de ambele părţi doi îngeri  desfac o draperie mare, în vreme ce  în acelaşi tim coboară de sus din strălucirea norilor Duhul Sfânt.  Putem înţelege că  pictorii au transpus motive din acatist în Buna Vestire, concepând  în aşa fel  că în locul îngerilor a pus slujnice  să desfacă draperia mistică a cununiei.

               Scena Botezului lui Hristos  apare de două ori  pictată în biserica Sf. Gheorghe  din Suceava : odată pe peretele tamburului de sub turlă, în legătură cu figurile proorocului Naum  şi a lui Ioan Botezătorului, a doua oară , pe bolta dinspre apus a cupolei pronaosului.

               În semicalota absidei de nord  este prezentată  un dintre cele  mai reuşite  scene din pictura medievală moldoveneacsă  Răstignirea ¸ o compoziţie care se impune spontan privirii şi accentuează  în felul acesta însemnătatea sărbătorii care se celebrează în Vinerea Mare..

               Crucea pe care se află răstignit Iisus domină centrul amplei compoziţii. Iisus Hristos este înfăţişat între doi tâlhari; la picioarele crucii  stă pe lângă Fecioara  Maria  şi Sf. Longin , înarmat şi cu coiful pe cap.Pe partea stângă se vede sub braţul crucii , un chip regal cu nimb în jurul capului, prinzând într-un potir sângele din partea dreaptă a Mântuitorului; alături de acest  chip se vede un înger. Deasupra grupului este inscripţia  Novî Zakon – Noul Testament.

               În partea dreaptă este un grup analog : un personaj în îmbrăcăminte  regală fără nimb, duce o cutie sau o carte şi, depărtându-se de cruce , priveşte înapoi; lângă cruce  se ridică un înger, iar deasupra apare inscripţia   Vetchii Zaveat – Vechiul Testament.

               La piciorul crucii tâlharului cel rău stă Moise, cu nimb în jurul capului, ţinând în mână un sul dezvelit pe care se vede un citat grecesc o variantă a textului biblic  O pseste ten zoen hemon Kremamenen apenanti tou – viaţa ta va fi ca spânzurată înaintea ochilor tăi.        

               Capul lui Longin este înconjurat de un nimb, deorece crezând în misiunea dumnezeiască a lui Hristos , a propovăduit după întoarcerea  sa în patrie ,  Evanghelia  şi a fost tăiat  de iudei. În unele părţiuni se văd  urme de umbre aşa cum se constată cel mai bine pe chipul  Mântuitorului şi al tâlharului din scena   Răstignirii.  Acetse modificări  provocate de frecarea  mecanică în timpul curăţirii picturilor de K.A.Romstorfer, sau poate chiar înainte de aceasta , nu s-ar fi produs deloc dacă culorile ar fi fost aplicate  direct pe grundul proaspăt de var şi ar fi fost lăsate să pătrundă în stratul  de var în acelaşi fel ca în alte porţiuni ale picturii. Fundalul este dat de zidul unei cetăţi cu turnuri bine conturate.

                Sub această compoziţie  se înlănţuie de-a lungul absidei  obişnuita  friză de sfinţi în medalioane. În dreapta şi în stânga  ferestrei  apar redate scene  ce prezintă pregătirea crucificării.

               Ceva mai jos se află tema   Urcarea pe cruce .Scena cu o compoziţie asemănătoare cu cea a picturilor din biserica  Kutlumis  de la Sf. Munte Athos , îl înfăţişează pe Hristos urcând pecrucea greacă  fixată deja pe stânca  în care se văd craniul şi oasele lui Adam. Lângă cruce sunt aşezate două scări pe care se află doi călăi; aceştia  îl ţin pe Mântuitorul care se sprijină cu un picior pe soclul  crucii iar cu celălat pe cruce.

               În semicalota absidei de sud este redată scena Pogorârea Sf. Duh , refăcută cu prilejul restaurărilor de K-A.Romstorfer. Pe piciorul arcului dinspre altar, în stânga , este pictat Sf. Gheorghe , patronul bisericii, iar dedesupt  Deisis  cu inscripţia  cu caractere greceşti iar pe piciorul arcului dinspre altar, în dreapta este pictat Sf. Ioan cel Nou, celălalt patron al bisericii şi dedesupt scena aducerii moaştelor Sf. Ioan cel Nou  la Suceava   o pictură modernă, tot pe acest pilastru  se află pictat  şi portertul lui Ştefan cel Mare , după cum arată inscripţia.

               În scena  cunsocută sub numele Ofranda baldachinului sunt prezentaţi  Ieremia , Simion şi Gheorghe Movilă dăruind un baldachin  pentru racla cu moaştele Sf. ioan cel Nou; din acastă prezentare iconografică  ne dăm seama  că pictura din aceatsă zonă este ulterioară celei originale şi că aceasta acoperă fresca veche.

               În prelungirea naosului se află la nord , pictate chipurile  împăraţilor  Constantin şi Elena, iar în nişă o scenă , parţial tăiată de deschiderea unei uşi. Scena reprezintă Adorarea Sf. Mormânt.  

               Din  punct de vedere artistic  şi mai ales din punt de vedere istoric,o atenţie desosebită  merită tabloul votiv , afectat în 1589, când Petru Şchiopul  aduce moaştele Sf. Ioan cel Nou la noua biserică .

               Examinând cu minuţiozitate  acest tablou votiv Sorin Ullea  a reuşit  să identifice  ordinea personajelor reprezentate.

               Astfel, în faţa tronului  pe care stă  Maica Domnului cu Iisus în braţe stă  Bogdan al III –lea , Ştefăniţă Vodă,  Petru Rareş, Iliaş şi Ştefan Rareş, ori Ştefan şi Vlad , fii ai lui Petru Şchiopul, Petru Şchiopul zugrăvit peste portretul  Elenei rareş, Bogdan fiul lui Petru Rareş.

               Pictura din pronaos şi exonartex recent restaurată prezintă imagini de o cromatică cu totul şi cu totul aparte precum şi din punctul de vedere al programului iconografic.

                În calota estică a pronaosului este înfăţişată Maria Blacherniotissa rugându-se către Dumnezeu pentru ocrotirea  credincioşilor având  la pieptul ei un medalion cu pruncul dumnezeiesc; este înconjurată  de îngeri care o susţin  şi de prooroci mesianici. Pe margini se găsesc cuvintele  de mult proorocii te-au vestit pe tine.

               În pandantivi sunt pictaţi Sfinţii Melozi, iar în registrul superior  al pereţilor pronaosului sunt pictate  Sinoadele ecumenice. În registrele următoare sunt zugrăvite  imagini din Sinaxar,

                O atenţie deosebită merită, atât din punct de vedere  artistic  cât şi istoric  chipul lui Teoctist al II –lea , mitropolit al Moldovei  sub Ştefan cel Mare, Bogdan al III –lea , Ştefăniţă Vodă şi Petru Rareş, redat pe pilastrul sud- estic al pronaosului. Încercând să ne explicăm  prezenţa chipului acestui ierarh al Moldovei, găsim  ca argument, în primul rând , faptul că  Teoctist al II –lea  a fost un vrednic sprijinitor  al domniei în politica ei de centralizare; în altă ordine de idei să nu uităm că ajutase pe Ştefăniţă  să termine biserica mitropolitană, un simbol al autorităţii domneşti, pe care o sfinţeşte , după cum  arată şi pisania.

               În calota  exonartexului este redat bustul lui Iisus  între îngeri , iar arhivoltele sunt împodobite  cu sfinţi în medalioane. Cum, era şi firesc şi în exonartex întâlnim reprezentat Menologul  cu sfinţii lunilor martie  - iunie, iar pe peretele estic este ilustrată viaţa Sf. Ioan cel Nou . Atrage atenţia , frumoasa reprezentare  a vechii teme bizantine  a Maicii Domnului Glicofilusa din luneta  portalului de intrare. Străvechea tradiţie  iconografică a prezentării chipului patronului bisericii deasupra uşii de intrare este aici abandonată, explicaţia  fiind  aceea  că se urmărea întărirea cultului Maicii Domnului în condiţiile creşterii primejdiei  otomane şi insistenta invocare ca protectoare supremă a Moldovei.

               Dintre numeroasele grafite, multe fără vreo importanţă deosebită, atrage atenţia  unul provenit de la un cleric, curtean al regelui  Sobiescki, aflat în partea de jos  a icoanei  Maicii Domnului de lângă strana  arhierească cu următorul text : ANNO 1690,DIE 15 SZEPITAK KORIRZYC …APOSTOLNIE GROSKI .

              

                     Pictura exterioară

             

               Pictura exterioară executată în continuarea celei interioare şi care dădea strălucire catedralei mitropolitane sucevene , a suferit o deteriorare  accentuată  în perioada  stăpânirii habsburgice  când a fost în mare parte acoperită cu strat de tencuială şi mai mult chiar pentru a face priză stratului nou de tencuială s-a lovit cu ciocanul  vechea tencuială pictată, aşa cum s-a constatat în cadrul acţiunii de restaurare şi conservare a picturii exterioare din ultimii ani.

               Între contrafortul de sud vest a pridvorului şi până la primul contrafort de pe latura de sud,de la ocniţe în jos este reprezentat Imnul Acatist având  în partea de jos , deasupra soclului, în două scene  Rugul  în flăcări.

               Desigur nu lipseşte  scena  Asediul Constantinopolului, o scenă admirabilă prin eleganţă şi foarte grăitoare prin conţinut, închipuind o solemnă ceată de călăreţi, de fapt o simbolică procesiune de personaje sacre . Fresca ce prezintă aceste imagini ţine stilistic  de viziunea medievală a răsăritului bizantin. Urmărind această  temă înţelegem mai bine atmosfera  politică, mentalitatea  într-o lume  medievală care nutrea în acel secol al XVI –lea  dorinţa îndepărtării pericolului otoman şi de ce nu, a recâştigării pentru Europa , a oraşului simbol de pe Bosfor.

               Urmează apoi între cele două contraforturi , în toată amploarea  Arborele lui Jesseu, reprezentând plastic , aşadar , proorocirea lui Isaia şi arborele genealogic al lui Hristos. La prima vedere face impresia  unui ornament  vegetal, având în eclipsele ramurilor figuri omeneşti şi scene figurative. În partea de jos este chipul lui Jesseu , culcat pe o stâncă, iar din pieptul lui se înalţă o tulpină stilizată.Tulpina se  desface larg în sus şi cuprinde  în câmpuri libere genealogia  urmaşilor lui Jesseu. Tema iconografică a  Arborelui lui Jesseu  este însoţită de figurile mai multor  filosofi ai antichtăţii : Omir,  Glid, Plutarh, Socrate, Gulid , Aristotel, Thudjic, Zmovagl.

               Cea mai dramatică compoziţie  din pictura mureală exterioară este  Judecata de Apoi, ce ocupă tot peretele  de vest, o adevărată capodoperă  a zugravului.

               În registrul cel mai de sus, imediat sub cornişă , vedem la mijloc bustul lui Dumnezeu Tatăl, îmbrăcat în veşminte albe, binecuvântând cu mâna dreaptă. În partea dreaptă şi în partea stângă sunt reprezentate cele 12 semne zodiacale.

               Registrul următor  al  Judecăţii îl adăposteşte pe Hristos care şade pe un curcubeu dublu în mijlocul câmpului într-o aureolă rotundă. Adam şi Eva   întind mâinile către Hristos , iar Eva în semn de adâncă cinstire ţine în mâini capetele năframei . De la picioarele lui Iisus  porneşte râul de foc – focul Gheenei , colorat într-un roşu închis.

               De o parte a tronului se află cetele profeţilor, episcopilor mucenicilor, drepţilor, conduşi de Sf. Pavel spre tronul judecăţii, iar de cealaltă  parte cetele necredincioşilor cărora  Moise le arată  înfricoşătorul judeţ ce le aşteaptă.

               În următorul registru este redată lupta între îngeri şi diavoli pentru salvarea creştinilor  de la suprema judecată.

               Intensitatea dramatică, bogăţia  imaginaţiei, elementele  de reinterpretare locală şi, mai ales coloritul, fac din  Jedecata de Apoi de la Suceava, una din capodoperele  de valabilitate mondială după cele  de la Voroneţ, Umor, Moldoviţşa, Arbore şi Suceviţa.

               Din succinta prezentare a programului iconografic  al bisericii  Sf. Gheorghe  Suceava  se poate uşăr desluşi unitatea măreţului ansamblu, a cărui importanţă deosebită pentru cunoaşterea  evoluţiei artei medievale moldoveneşti este de multă vreme recunoscută.